M.I.S.H.U.

Azi dimineață am văzut o mașină cu numarul CJ-19-TVA. Ce vremuri!

Duminică seara două pisi la mall pe o bancuță, pe aleea de duce la Auchan, stau amândouă cu leptoaple în brațe și se dau pe feisbuc: ce face fetele, vorbește? )

De azi până duminică mă dau cu Mirona Pascu prin Bucovina. Mirona participă la FolkLung și eu mă duc să dau din chitară pe lângă ea pentru ca nu ma pot abține Așa că vă așteptăm vineri, 7 ianuarie, ora 21 -poate puțin mai târziu că abia la 3 o întindem din Cluj – la Fierărie ( Suceava ) și sâmbătă, 8 ianuarie la Cooperativa de Piță pe Vatră ”La Bomba” ( Gura Humorului). Ca să vă faceți puțină poftă vă las cu Mirona și a ei dragoste. S-aveți weekend fain!

În primul rând “La mulți ani” și toate să ne fie așa cum trebuie în minunatul 2011.

Ieri mi s-a (re)pus pata pe o piesă mai veche și mi-am adus aminte cum am descoperit-o. Era soundtrack la una din reclamele Orange, de pe vremea când încă mă uitam la TV, și țin minte că mi-a placut așa de mult încât am cautat versurile pe net și am găsit-o. E vorba de “Time in a Bottle” și îi apartine lui Jim Croce și stau și acum să mă întreb cine a avut ideea și curajul să folosească o asemenea piesă ca fundal de reclamă. Partea frumoasă și dureroasă în același timp e că vorbește despre lucruri pe care majoritatea oamenilor și le pot doar dori:

Le-am luat apoi în ordine cronologică și mi-am adus aminte de o altă piesă pe care am ascultat-o de nenumarate ori iar apoi am auzit-o tot într-o reclamă Orange. Morcheeba, “The Sea”, dintr-o vreme cand încă visam cu ochii deschiși:

Mai târziu l-am întâlnit pe Jason Mraz (dinainte ca acesta să ajungă subiect de “reclama” ) dar n-am să pun aici I’m Yours ci melodia care m-a făcut să ma îndragostesc de muzica lui, cea de care mă intreabă toata lumea: n-o cânți pe aia cu “Life is Wonderful”? N-o cânt, o ascultăm aici:

Și ca să terminăm puțin mai vesel că tot vine vara la un moment dat:

Mie piesele astea mi-au făcut viața mai frumoasă. Fară muzică suntem pe nicăieri. Am zis!

Am fost destul de norocos să reușesc să strâng și destui lei și să rezolv și să am destule zile libere ca să pot să plec o săptămână la schi. Așa că nu-mi rămâne decât să vă pup pe buletine, să vă urăsc sărbători fericite și ne auzim după Crăciun. N-am să vă las așa, în pielea goală, vă prezint ultima piesă Maya, “Lasă-mă Să Cad” filmată joi seara la concertul din Gambrinus Live Stage. Adiiiiiiiiiiiiiiiiooooooooooo!

Pentru că mai avem oameni de valoare în țara asta și pentru ca handbalul e un sport aproape de inima mea vă rog să faceți un efort să o ajutam pe Cristina Neagu să ajungă sportiva anului în handbalul mondial. Ea activează în prezent la Otchim Râmnicu Vâlcea, echipă care a ajuns în finala Ligii Campionilor anul acesta și care în secunda în care scriu această postare își dă sufletul pe teren pentru ca naționala de handbal a României să ajungă în careul de ași la Campionatului European într-un meci împotriva Muntenegrului. E puțin mai complicat să o ajutam dar se poate; mai jos aveți cum:

Cu IE sau Mozilla (mie mi-a mers din IE, din Chrome nu functionează) mergeti la http://www.ihf.info/files/voting/fans.pdf, completati pdf-ul si dati submit form (undeva in partea dreapta sus). Se va salva la voi pe calc. Apoi trimiteți un email cu pdf-ul salvat la it.ihf@ihf.info

Puțintel mai complicat dar merita fata.

Hai România!

Fac din asta leapșă și o dau la blogerii ucigași dar de mare influență: groparu, tevedeceii, crivăț și la mai puțin ucigașul dar deloc mai puțin influentul Perry The Joc! Slogan: dă mai depare că ramâi așa!

Mie întotdeauna mi-au plăcut mai mult veceurile de femei decât cele de bărbați. Nu numai din prisma faptului că pentru mine este mai interesant “materialul” care intră (nu cel care rămâne acolo, cel care mai și iese pe picioarele lui!!!) dar pentru că acolo e locul unde fetele “se chatuiește”:
- Hai tu, l-ai văzut pe ăla mititlelu’ ce drăguț e?
- Da’ tu, l-am văzut da’ parcă e totuși prea mic.
- Ei că la 1.58 ai mei parcă mai contează! Știi și tu de când cu Gicu eu… nimic… Și lasă că se vede pe el că e om bun, a băut deja 5 beri și tot știe să facă complimente. Da-mi rujul că mi s-a dus pe colțuri!

De cealaltă parte, la bărbați, e liniște totală. Lumina e difuză pentru că nimeni nu e interesat să se uite in oglindă și oricum aia e în fața chiuvetei. Asta de ce au pus-o aici, cine dracu’ se mai spală pe mâini in zilele noastre? Doar am facut duș acasă și puța e curată, n-am de la ce să ma murdăresc. Ăsta era citat, eu ma spăl pe mâini pentru că nu fac duș! ) Pe lângă mirosul interesant, la budă la masculi toată lumea e înghesuită cu fața în perete, puțin adus de spate pentru a se putea proteja de privirile indiscrete aruncate de partenerii de pipi pentru a vedea a cui e mai mare.

Cum ziceam, liniște. Spartă din când în când de câte o cascadă care se prăvălește din rezervorul cu inscripții și numere de telefon (074423xxxx sânt fierbinte SUNĂMĂ!). Dar și asta foarte rar doar nu mulți au aflat că vasul ăla de fapt e pentru apă nu pentru inscripții idioate.

Într-o bună seară mă aflat într-un astfel de minunat loc, undeva la Brașov, într-un karaoke bar unde ne întalnisem cu Răzvan Crivaci. Împreuna cu el, Tudor și Roli am executat o piesă pe 4 voci de au fost numai instrumentale după aceea juma’ de oră. Nu de alta, da’ am cântat chiar rău! Cum ziceam, după cântat o tai la baie și la un moment dat am reperat un anunț lipit de faianță care zicea că vine o tanti din Australia să țină o conferință despre cum n-a mai mâncat ea de 10 ani. Asta pentru că se hranește cu energie cosmică. O fi posibil, nu zic nu da’ eu mi-am imaginat-o după conferință cum stă în camera de hotel (5*), roade chipsuri și se râde de ăștia că le-a luat și banii. Și mă pufnește râsul. La care o namilă din spatele meu zice:
- De ce râzi?
Îmi fac cunoscută teoria despre madam nemâncătoarea, îi spun și ce chipsuri aș mânca, din alea cu ierburi mediteraneene. La care ăsta ridica o sprânceană și zice:
- Bă, să stii că se poate. Eu odată n-am mancat nimic 40 de zile!
- Și???
- Am căzut lat pe stradă și m-a luat salvarea.

Deci se poate!

[singlepic id=487 w=320 h=240 float=left] Acum câtiva (? ) ) ani cand era nebunia cu shooterele (de la Doom la Unreal și CS) iar eu tocmai mă inițiam în tainele Flash-ului pe atunci încă dezvoltat de Marcromedia mă întrebam când vor apare primele shootere făcute exclusiv pentru online și browsere, care să arate și beton și să iți dea “feelingul” ăla pe care un gamer adevărat îl caută. Întâmplător acum un an sau doi am dat peste Phosphor, un joc care m-a lasat cu gura căscată. E doar varianta beta și sper că încă se mai lucreaza la el. Faza tare e că pe lângă că arată aproape ca Unreal Tournament poți juca și multiplayer pe el (testat) Din păcate există doar o hartă disponibilă, nu foarte mare dar poți liniștit să pierzi câteva ore bune în compania jocului.

Vă invit să aruncați o privire la galeria foto și să vă jucați aici.

[nggallery id=22]

După ce s-a reparat drăguțul meu de blog, revin și eu cu detalii șocante (până și pentru mine!) din viața mea de duminica:

După cum puteți observa în desfășurătorul de la final, ilarianții m-au botezat Mishu Călin (care e o combinație chiar nemaiîntalnită până acum!). Aștept mielul!

Mă uit cu stângăcie la jumatatea goală a paharului
Și văd că nu pot s-o fac așa cum o faci tu
Am acasă versuri scrise de tine, uitate pe-o masă
Neuitate de mine
Dar mai rău – tipărite în tine
Sunt pe margine și tu mă-mpingi
Mă prinzi apoi și iar mă-mpingi
Lasă-mă să cad, lasă-mă să cad
Ca o piatră grea ce-o am pe inimă

Am să cad în apus rău, de lună plină
Dezmembrat
Dezorientat

Și mă uit in oglindă
Nu mă mai văd pe mine
De fapt, nu mai văd pe nimeni
Și stiu acum, un om se poate îneca în gandurile lui

Acum curg în derivă printre mii de picioare
Sunt fantome ciudate, n-au nici chip, nici savoare
Și imi spun că mi-e mai bine așa
Și când văd printre cioburi fragmente din mine
Dau o sticlă pe gât doar așa mi-e mai bine
Oricum stiu adevărul gol
Ai declanșat un mecanism de-auto apărare
Ți-am șters numele chiar și din dicționare
De tot
Nu mai exiști
Și ca o piatră grea ce-o am pe inimă
Am să cad în apus rău, de lună plină
Dezmembrat
Dezorientat

Lasă-mă să cad

Într-o zi am simțit ca cedez. Că nu mai pot. Și cum sunt genul de om care iși iubește colegii de birou chiar dacă nu îi vede prea bine dimineatza am hotărât să îi iert, să îi las în viață. La parlament nu puteam merge pentru că aveam un amarat de Glock, nu un aruncător de grenade așa cum mi-aș fi dorit. Așa că, oribit de gelozie și ură pe succesul pe care îl au alții cu globurile și filmulețele lor am hotârât să îi elimin. Asta împreună cu Gropariu, Crivățu și Tevedeceii. Până joi cand o să puteți să vedeți integral ce și cum, aveți a avanpremieră mai jos.

Pentru miliție și alții care ascultă manele, bloguri și telefoane: acest post este un pamflet și trebuie tratat ca Mircea Badea!