Acest eveniment n-ar fi avut loc fară ajutorul prietenilor noștri de la MHO, Tudor, Alina Manole, Mysha, Tedy, Make și mulți alții care ori nu țin cu Dinamo ori nu se așteptau să iasă lucrurile cum au ieșit aseară și cărora le mulțumim din suflet pentru ajutor ;;)

De asemenea, duminică după amiaza începând cu ora 16.00 vom fi prezenți la Radio Lynx în Luna Pătrată a Alinei Manole iar voi ne puteți vedea și auzi aici: radiolynx.ro. La aceasta emisiune, vom prezenta în premieră națională variantele de studio ale pieselor Scrum si Intre Nicaieri Si-Adio, așa că stați tunați, vorba ceea !

Eveniment – MAYAton – Viteza Sângelui Meu

Data:18, 19, 20, 21 Aprilie
Ora: 21.30
Locație: Iron City, Str. Blănari nr. 21, București
Intrare: 8 lei
Rezervări: 0721 22 33 43

COMUNICAT DE PRESĂ

Maraton cu Maya = MAYAton

MAYA nu e proiect nou. E nume nou pentru ceea ce multă lume cunoaște drept Mishu Calian Band. Și membri trupei sunt aceiași, nicio schimbare de componență. Rămân câștigatorii premiului “Best Progresive Band 2009” în cadrul GBOB 2009, semifinaliștii competiției Battle of Songs, și continuă tradiția deja încetățenită a trupelor din Cluj care fac valuri.
Stilul muzical se înscrie în “trend”-ul acustic al timpului muzical actual (rock-folk). “Viteza sângelui meu” este piesa de referință a trupei, piesa care i-a facut cunoscuți unui public extrem de numeros. Sub același titlu, MAYA vine în Bucuresti să cânte într-un maraton de 4 zile in clubul Iron City (strada Blanari nr.12). Și dacă e Maraton cu MAYA, atunci evenimentul a devenit firesc …MAYATON!
Vă așteptăm duminică, luni, marți și miercuri (18-21 aprilie, de la ora 21:00 în fiecare zi) să ascultați MAYA. Pentru că îi cunoașteți, pentru că ați auzit de ei, pentru că sunteți curioși, pentru că vreți să beți o bere în ritmuri live, pentru că aveți nevoie de atmosferă. Vă așteptăm în toate zilele sau cel puțin în una dintre ele. Nu garantăm faptul că nu dă dependență…

MAYA
Mishu Călian – voce, chitara acustică
Tudor Bădescu – bass
Richie Bordea – chitară solo, armonie
Sorin Zamfir – tobe, percutii

Viteza sangelui meu – http://www.trilulilu.ro/mishucluj/d71577541b201c

Eveniment MHO Music in colaborare cu Iron City Club din Bucuresti.
Partenerii evenimentului: InConcert.ro, Metalhead.ro, Iconcert.ro, ForeverFolk.com, Timeout.ro, Ltsrock.ro, FolkBlog.ro, SUNETE, Metropotam.ro, BestMusic.ro, RRM Student Fm.

Azi, 2 decembrie, Teodora va invita la un concert acustic extraordinar in Le General pe Eroilor nr. 18, incepand cu ora 21. Se vor canta piesele de pe primul ei album precum si multe altele, carora sa le spunem surprize Rezervari se pot face la 0751 019 315. Va las cu Teo si al ei Early Morn’, o piesa compusa de Tudor Runcanu. Daca veti urmari cu atentie videoclipul veti putea observa rolul extraordinar interpretat de mine in acest videoclip, il consider rolul vietii mele de pana acum =))

Eveniment: Teodora Iacob & Friends – Concert Acustic Extraordinar
Data si ora: 2 decembrie 2009, ra 21.
Locatie: Le General Pub, strada Eroilor nr. 18, etajul 1.
Rezervari: 0751 019 315

Dupa cum va anuntam si in alte articole, maine, 25 noiembrie 2009, clujenii iubitori de folk vor avea ocazia intalnirii cu un nume important al genului, doamna Adriana Ausch. Noi am avut ocazia sa o vedem zilele trecute in cadrul Festivalului Bistrita Folk si credem ca e o experienta pe care ar fi bine sa nu o ratati. In cele ce urmeaza, va prezentam comunicatul de presa transmis de cei de la Radio Cluj, cei care au facut posibila revenirea Adrianei Ausch in tara atat pentru concertul bistritean cat si pentru cel de maine de la Sala Radio din Cluj-Napoca:

“Mâine, 25 noiembrie, la ora 19.00, Radio Cluj va fi gazda unei seri magice de muzică folk şi mai mult, cu o prezenţă distinctă şi inconfundabilă: Adriana Ausch. Reîntâlnirea cu una dintre gloriile clujene ale folk-ului anilor ‘70 are loc după o absenţă de aproape trei decenii a artistei de pe scena Clujului.

Concertul Adrianei Ausch, care se va desfăşura în sala de concerte din strada Donath 160, va fi prefigurat de recitaluri ale lui Florin Zaharescu, amfitrion al întâlnirii, Martha Szony la pian, Adrian Ivaniţchi, Florin Săsărman şi Alexandru Filip. Cu această ocazie artista îşi va prezenta albumul Calul albastru, pe care publicul va avea ocazia să-l achiziţioneze de la standul special amenajat. Intrarea la spectacol este liberă.

La fel ca în cadrul festivalului concurs pentru tineret Bistriţa Folk din 21 noiembrie, recitalul artistei va aluneca şi înspre limbile engleză, franceză, germană şi alte genuri muzicale, precum cabaretul, pe care îl abordează de câţiva ani, în Statele Unite. „Publicul de la Bistriţa a fost foarte cald, iar pentru mine a fost interesant momentul în care am trecut de la folk la cabaret. Într-un context încărcat de muzică folk, am riscat abordând şi altceva, m-am dus pe o muchie de cuţit. Însă am vrut să arăt că nu mai sunt simpla fată cu chitara pe care o cunoşteau oamenii şi, spre surpinderea mea, ei au reacţionat extraordinar. Spectacolul de la Cluj însă îmi va acorda mai multă libertate, iar contextul îl voi crea împreună cu invitaţii mei. Şi acolo vreau să arăt evoluţia mea şi ceea ce mă reprezintă astăzi, pe lângă folk“, a mărturisit Adriana Ausch.

Spectacolul extraordinar Adriana Ausch şi invitaţii ei este organizat în cadrul „Serilor Diligenţei de bizanţ” Radio Cluj şi este sprijinit de Sara Grand Hotel, Banca Transilvania, Vitrina Advertising şi Pizzeria Mamma Mia. Partenerii media ai evenimentului sunt TVR Cluj, Cluj Express On-line, Cluj 24 FUN, Monitorul de Cluj, Făclia, Foaia Transilvană şi Folkblog.

Una dintre emblemele culturale ale oraşului Cluj-Napoca, Adriana Ausch s-a impus prin particularităţile interpretative care îi fac pe admiratorii de cândva să-şi amintească şi azi piesele ei. Născută în Tîrgu-Mureş, a studiat 12 ani pianul în oraşul natal, a făcut studii de arhitectură şi a emigrat în 1988 în Israel. A locuit apoi în Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii, unde artista s-a stabilit de mulţi ani şi actualmente predă artă muzicală la colegiul Longy din Cambridge, Boston. “

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.radiocluj.ro

De asemenea, Alina Manole a fost nominalizata la mai multe categorii la Premiile ForeverFolk 2009, iar daca va place ce ati auzit puteti sa o votati dând un click aici.

Va las cu Alina Manole si cu “Amantele” ei, piesa cu care m-a cucerit definitiv si irevocabil.

Ce înseamnă jocurile olimpice?

“Jocurile olimpice înseamnă o şansă pentru alţii, pentru mine înseamnă o pierdere de timp ca să mă uit la televizor.  România a fost în anul 19.. pe primul loc cu atleta olimpica de nota 10, fiind vorba de Nadia Comăneci, fiind bună la gimnastică, saritura in lungime, la cele doua bari (nu stiu cum se spun [una mai mare ca ailaltă]).

Jocurile olimpice au început din Grecia de lânga muntele olimpului unde au fost făcute probele: aruncarea cu prăjina, săritura în lungime, gimnastică, haltere, inele.

Avem mulţi atleţi in România care se antrenează din greu ca să câştige medalia de aur. Începând de la Nadia, ajungând până la alti atleţii din ziua de azi. Şi de sex masculin au fost foarte bine premiaţi care exersează şi se antrenează din greu dar sunt ca şi atletul Urzică care şi-a făcut propria manevră de exerciţiu.

Ar trebui să ne mândrim cu el dar nu o facem (nu ştiu de ce).”

[fotbalist]

Ce înseamnă pentru mine jocurile olimpice?
“Mi-e îmi plac jocurile olimpice pentru că sunt concurează fot foarte multe ţări şi este ca o competiţie sportivă cu c foarte multe sporturi.

Este foarte interesant!

Îmi plac sporturile de la jocurile olimpice: fotbal, atletism, înot, baschet, box, volei, handbal!

Mi-e nu îmi plac sporturi cum ar fi: ciclism, aruncarea cu prăjina, săritura în lungime, saritura în înalţime, haltere!

Cel mai mult mi-o plăc la Jocurile Olimpice de la Beijing!

M-ia plăcut  cu chinezii au organizat această olimpiadă, festivitata-

tea de începere si festivitate de încheiere.

M-ie mai îmi plac olimpiadele olimpice pentru că sportivii care câştigă primesc medalii. Unii ding olimpici primesc la o olimpiadă mai multe olimpiade olimpice.

Je serai

J’aurai”

Dar de-ajuns despre Raga, sa vorbim despre… mine. Cautand eu sarguincios in calculatorul plin de poze de Andrushka al lui Calin, la categoria muzica (nush de ce acolo) am gasit niste piese… aiaiaiaiai… Piese pe care eu le pierdusem la ultima formatare si le-am crezut gone 4 good. Dar cum Aghiutza nu face biserici si ce e rau nu piere, aceste piese tronau in derectorul “Dangerous Lovers”. Ele au fost inregistrate in perioada in care eu am activat ca inginer de sunet la Omega Mega Studio care apartinea Nicoletei Pop. In care perioada, in nepriceperea mea dezastruoasa am ars o placa de sunet SB nushdecare hatz-hatz profesionala, un canal de la mixer si multe altele. Care fapta se prescrie ca au trecut mai mult de 6 ani deja si nu a fost sesizata parchetului.

Bun, da’ ziceam de piese. 3 din piesele astea erau ale Nicoletei si nu aveau trasa voce iar Doar Tu e piesa lui Ema pe care il puteti auzi recitand strofele cu mult patos. Eu asa de tare m-am distrat cand le-am ascultat ca am zis ca trebuie sa le pun aici sa va radeti si voi. Dar asta nu e tot. Vreau si un top ca sa stiu care va place mai mult sa imi dau cu pumnii in cap ca n-am iesit cu ele pe piata. Asa ca, aici aveti melodiile si urna de vot

Dangerous Lovers feat Nicole – De Ce
Dangerous Lovers feat. Nicole – Doar Tu
Dangerous Lovers feat Nicole – Mother
Dangerous Lovers feat. Nicole – Nu Vreau Sa Mai Plang

[poll id="6"]

Eram intr-un restaurant care avea 3 etaje si la fiecare etaj cate o sala de mese. Pe parta dreapta cum intrai era o usa (de care aveam sa aflu doar mai tarziu) care asigura accesul la o scara mica de serviciu , din aceea cu 10-12 trepte abrupte. Scarile se terminau fiecare intr-un semi living unde se aflau 1-2 mese unde puteai sa stai la o discutie privata si la o berica. Stiu ca aveam in mana un plic de plastic cu tot felul de hartii in el. Stiu asta pentru ca la un moment dat mi-am dat seama ca atunci cand am intrat in restaurant si am urcat pe scarile laterale l-am pierdut. Am coborat un etaj si am gasit un cetatzean adolescentin frunzarind hartiile din plic unde din cate imi amintesc se gaseau poze cu prietena mea goala (ele NU exista decat in mintea mea bolnava, le cautati degeaba pe net). Cand l-am vazut pe asta adancit in studiul imaginii si salivand in timp ce se uita la frumuseti promise numai mie, i-am pus un picior pe cap si i-am turtit nitzel tzeasta intre talpa adidasului maro si perete. La care, cu nesimtirea si tupeul specifice varstei asta sare cu gura spunand ceva de genul: “ce dai ba, ca io pe asta o stiu de la biroul de avocati a lui taica-meu, toti de-acolo o…” N-a mai apucat sa isi termine fraza pentru ca eu mi-am proptit picioru’ intre buclele lui blonde, exact in mijlocul fruntii late si l-am dat de-a dura pe scari in jos egzact ca in filmele cu chac noris. Continutul plicului (in care era si o grama da de maruntzis) s-a imprastiat cat colo si eu brusc am avut sentimentul ca am facut ceva fooooarte gresit. Asa ca am strans cat am putut de repede imprastieturile in timp ce puberul o taia urland sa cheme ajutoare. In jurul meu crestea o rumoare, se auzea multa vanzoleala si voci agitate din incaperile celelalte, asa ca, respectand viteza maxima permisa in aceste situatii am zburat pe scari in jos cu gandul sa parasesc minunatul stabilisment.

Am facut insa o gresala tactica la iesirea din restaurant pentru ca inca nu stiam de usa de la scara de serviciu, aceasta fiind mascata de un cot al peretelui. Gresala a fost ca am intrat in incaperea de la parter unde am incercat sa ma strecor printre cetatzeni si sa o tai afara. Doar ca am dat nas in nas cu un fost shef de la mine din companie (nu pot sa dau nume, nici sa arat cine…) care era destul de afumat si m-a agatzat de un cot in timp ce eu zburam la joasa inaltime pe langa el oprindu-mi brusc evadarea: “Ajuta-ma sa ajung sus ca vreau sa beu”… Eu care sunt un om cu simtul simtirii autoritatii foarte adanc inradacinat in mine, mi-am inabusit o injuratura printre dinti si l-am cocotzat pe cetatzean pana la etajul 3. Dar asta nu inainte sa vad ca cei din incapere ma identificasera drept agresorul neidentificat si se uitau la mine cu o ura mocnita fara a avea totusi curajul sa intervina, eu fiind cu.. shefu’. De unde m-am prins ca shefu’ era un om important in restaurantu’ ala. Asa ca, dupa ce l-am plantat pe cetatzean la ultimul etaj am incercat sa o sterg de data asta englezeste coborand incetuc pe scara (am avut si genuine profesori, ca sa zic asa, desi n-am fost in anglia au mai venit ei la mine din cand in cand ). Am reusit sa ies afara din cladire pe usa de serviciu pe care o gasisem in virtutea faptului ca nu mai voiam sa trec prin sala de la parter si pe cand trageam adanc aer in piept ca am scapat am auzit in spatele meu: “Ala-i ma, haideti dupa el”.

Mi-am cantarit optiunile: aia nu erau prea facuti ei da’ erau vreo zece, asa ca m-am facut ca ma grabesc spre casa si am taiat-o cat de repede am putut sa imi iau picioarele in spinare. Dupa vreo 50 de metri, tutunul si bericile in exces servite de mine pe parcursul tumultoasei existente incepeau sa se faca simtite iar gashka lui Papuc in Frunte era tot mai aproape. Asa ca mi-am recantarit optiunile si am zis ca mai bine ma opresc, le impart cativa pumni la aia mai porniti si restul se linishtesc ei. M-am oprit intr-o piata nu foarte mare, gen Unirii si i-am asteptat sa vina sa le impart. S-au apropiat de mine si atunci cand s-au oprit totul s-a transformat: erau perechi de dansatori, imbracati ca la 1920, femei si barbati, toti imbracati in negru care au facut un cerc in jurul meu si au inceput sa valseze. Fetele aveau rochii din alea mishto cu dantele, evantaie palarii si tot tacamul (pe domni nu prea pot sa ii descriu ca n-am fost foarte atent la danshii). Brusc m-am linishtit pen’ca atunci cand apar femeile la mijloc eu cu ele stiu sa negociez si le combin sa ii combine pe barbati. Am observat ca una din fete se uita la mine si imi tot repeta: “ce rau imi pare pentru tine… ce rau imi pare pentru tine”. Avea lacrimi in ochi saraca fata asa ca am intrebat-o zambind ca sa o linishtesc:

- Ce-i cu tine, nu vezi ca totul e in regula?

Si ea tot repeta… “ce rau imi pare pentru tine…”

Cand am vazut ca farmecul meu personal si foarte fermecant nu functioneaza cu duduia, am avut din nou un sentiment ca ceva NU ii cosher. Si brusc, din imaginea asta idilica cu perechi valsand in jurul meu m-am trezit in aceeasi piata dar de data asta pe un podium foarte inalt (cel putin vreo 20 de m), flancat de 2 “putzinei” in uniforme de la ceva firma de paza si cu o mare de cetatzeni asezata in tribune de lemn care strigau ca in evul mediu: “La moarte, la moarte!”. La moarte cu mine, evident. Chestia asta arata asa ca un fel de proces al inchizitiei, un tovarash prezident imbracat roba neagra care tinea o cuvantare evident despre criminalul mishu. Atunci am avut ragazul sa arunc o privire peste multimea linishtita acum si sa observ in stanga pietei (cum ma uitam eu) o spanzuratoare, undeva la mijjoc spre dreapta un esafod+calau. Dar mi-am dat seama ca cea mai tare masinarie de terminat existente era chiar cea pe care stateam eu. Care era conectata cu spanzuratoarea prin doua frangii sau cabluri groase, asa cat incheietura de la mana domnisoarei in negru, iar cablurile coborau paralele pana la esafod. Pe cabluri erau instalate doua scanduri de lemn cu rotile ca sa alunece pana jos si cu o gaura in care sa iti bagi gatul (ceva de genul aleia de la calau unde iti pui capul pe butuc doar ca gaura era pe orizontala de data asta). Partea mishto la tot show-ul era la aia ca iti bagai capul acolo, cineva iti facea vant din spate si tu coborai in viteza pana la spanzuratoare unde era o piedica la toata treaba. Corpul tau isi continua excursia in timp ce capul ramanea sa admire latzul spanzuratorii si sa se intrebe (probabil) daca o sa treaca si prin aia.

Probabil ca procesul era de durata fiindca am fost retras in spatele podiumului, flancat in continuare de cei doi putzinei. Unde am incercat sa ii combin sa se faca ca nu ma vad cand o tai de-acolo si era aproape sa ii fac sa ma creada cand a aparut un zbir mic, cu grad mai mare (probabil patronul firmei de paza) care a urlat la ei sa nu vorbeasca cu mine. Apoi a aparut presedintele prezidiului de judecata care era nimeni altul decat SHEFU’ pe care eu tocmai il ajutasem sa ajunga sa bea. Asa ca m-am linishtit umpic, asta pana cetatzeanul respectiv (care era singurul imbracat in costum gri de-acolo) mi-a pus la gat un cutzit de taiat painea, din ala cu zimti. Da’ il simteam eu ca nu era foarte hotarat, mai ales ca de-abia mi-a zgariat pielea de pe gat cu cutzitul dealtfel foarte bine ascutit. Si a inceput sa strige catre ceilalti: “sange, sange, simt miros de sange!”, si mi-a dat drumul. In secunda aia mi s-a facut rau si am simtit ca vomez sange, iar shefu’ a inceput sa strige: “uite, chiar vomeaza sange puteti sa il lasati”! La care patronul de la firma de paza a strigat: “bleah, asta nu e sange ba, sunt berile de aseara! Stiu eu, din experienta!”.

Eu n-am mai stat sa vad ce se intampla si m-am trezit ca sa pot duce berile de aseara unde le era locul, adica in buda.

Ce concluzii trag eu din tot visul asta?

1. Exista o societate secreta, formata din patroni de tot felul de firme, care se imbraca in negru si executa cetatzenii care bat copiii de avocati dupa ce in prealabil le danseaza dansuri de epoca.

2. Si-au dat seama ca eu stiu de Iliescu, Geoana, Tariceanu, Basescu, Boc si restul de membri, indiferent(i) de partid, ca au fost securisti si acuma ma vaneaza.

3. Stiu ca n-o sa ma duc sa votez la europarlamentare

4. Ca ii si ia dracu’ pe toti.

5. Astept interpretari